Un restaurant din București a avut parte de o surpriză neplăcută chiar la început de an. Inspectorii ANPC au trecut pragul locației, descoperind condiții de-a dreptul incredibile, ceea ce i-a determinat să ia măsurile necesare imediat.
Din ce în ce mai multe restaurante au primit vizita Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, asta după ce au fost efectuate mai multe plângeri. Ceea ce reprezentanții au descoperit în unele locații i-a lăsat imediat fără cuvinte, încercând să înțeleagă cum a fost posibil ca responsabilii să permită funcționarea în astfel de condiții.
Un celebru restaurant cu specific chinezesc a fost ultima țintă a inspectorilor ANPC, care au rămas șocați în momentul în care au descoperit ce se află în bucătăria în care ar fi trebuit să se gătească cele mai bune preparate culinare. Gândacii umblau pe pereți, pe dulapuri și pe blaturile meselor ca la ei acasă și nu se mai temeau de prezența oamenilor, ba din contră, păreau destul de prietenoși.
„Uitași-vă cum arată! Uitați-vă ce mizerie aveți aici! Așa ceva nu se poate! Să iasă gândacii din mâncare? Ați văzut cum arată bucătăria asta? Ați văzut că e plină de gândaci? Puneți în pericol sănătatea și viața clienților. Nu îmi vine să cred că poate arăta o bucătărie în halul ăsta!”, a fost reacția inspectorului ANPC în momentul în care a descoperit cum arată bucătăria restaurantului.
NU RATA: De necrezut! Ce au putut să descopere inspectorii ANPC într-un celebru local din Capitală
După vizita celor de la Administrația Națională pentru Protecția Consumatorului, restaurantul se presupune că ar fi fost închis pe o perioadă nedeterminată, până în momentul în care administratorii vor putea să își rezolve problema legată de curățenie. Unele persoane susțin, însă, că localul se ocupă acum cu livrări la domiciliu.
Videoclipul postat pe TikTok a atras imediat atenția utilizatorilor care au rămas, la rândul lor, șocați de faptul că pot exista astfel de condiții într-un loc atât de populat din Capitală. În timp ce unii au fost destul de sceptici cu privire la realitatea prezentată în videoclipul respectiv, alții i-au felicitat imediat pe inspectori.